Istoric Bucovina

Bucovina

Nordul Bucovinei face astazi parte din regiunea Cernauti din Ucraina. Locuit de romani din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a facut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria in 1775. Devine Ducatul Bucovinei in 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii romanesti in Romania Mare la 15 / 28 noiembrie 1918, pentru ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial, partea sa de nord sa fie ocupata de U.R.S.S., ajungand, dupa destramarea acesteia, parte a Ucrainei (regiunea Cernauti).

Pina in 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind inainte o parte din Tara de Sus a Tarii Moldovei. Ca realitate istorica si ca nume de teritoriu, Bucovina incepe sa existe in cuprinsul Imperiului Habsburgic, dainuind vreme de 144 ani, intre 1774 si 1918. Odata cu debutul administrarii habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptata oficial. Totusi, numele nu se impune decat treptat, o vreme continuandu-se si utilizarea in paralel a unor denumiri mai vechi: Tara de Sus/Tara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun si Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenti romani de la Cernauti (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au infiintat societatea cu acelasi nume in 1875.)

In timpul administrarii habsburgice, toti birocratii erau obligati sa invete limba romana; in 1793 s-a introdus invatamantul obligatoriu in limbile germana si romana, iar in 1875 s-a infiintat "Universitatea Franz Josef" la Cernauti.

Recensamantul din 1776 a reliefat faptul ca Bucovina era slab populata, numarul de locuitori fiind de ca. 70.000, dintre care 85,33% romani, 10,66% slavi si 4% altii. In 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Roman. Pana in anii 1940, in Bucovina traiau membri ai multor etnii: germani, evrei, armeni, lipoveni, ucrainenii, polonezi etc., convietuind intr-o recunoscuta armonie cu populatia majoritar romaneasca. Pe linga acestea, a exista o vreme si o minoritate maghiara (secui) importanta, asezata in zona raului Suceava. Dupa prigonirile din secuime din anul 1764, mii de secui au emigrat in Bucovina (ex. Dornesti). In secolul al XIX-lea guvernul maghiar a decis colonizarea maghiarilor din Bucovina in Regatul Maghiar, in Voivodina, deoarece asimilarea maghiarilor era foarte intensa. In anul 1941 maghiarii inca ramasi in Bucovina au fost colonizati in localitati din Voivodina, iar dupa 1945 au fost colonizati in comitatul Tolna (Ungaria).

Statutul de autonomie in imperiu

Din punct de vedere politic, pana in 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanti din partea lor, deputati, in parlamentul de la Viena; acestia aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar cuvantarile celorlalti parlamentari le erau traduse in limba romana. La 13 februarie 1848, inaintand un memorandum Vienei, o delegatie a bucovinenilor cere mai multa autonomie prin unirea sub coroana Austriei si crearea unui ducat romanesc, iar "imparatul sa poata purta si titlul de mare duce al romanilor". Astfel, la 4 martie 1849, ei obtin un statut de autonomie a Bucovinei in Imperiul Austriac, la titlurile imperiale ale imparatului Franz Josef adaugandu-se si acela de mare Duce al Bucovinei.

Este creata Dieta ducatului Bucovinei, care se intruneste pentru prima oara la 6 aprilie 1861. In cadrul acestei institutii erau reprezentate toate minoritatile, iar romanii detineau majoritatea. Presedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel maresal al Bucovinei.

Prin rezolutia imperiala din 26 august 1861, Bucovina primeste dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru si rosu, dispuse vertical, avand la mijloc stema Bucovinei), stema (reprezentand capul de bour), precum si toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

Dupa prabusirea monarhiei austro-ungare, Consiliul National al Bucovinei, intrunit la 28 noiembrie 1918, hotaraste in majoritate unirea cu Romania. Voturile majoritare au venit din partea romanilor, germanilor, evreilor si polonezilor, iar cele impotriva, doar din partea minoritatii ucrainiene. Trupele romane intra in teritoriu, consfintind actul si zadarnicind manevrele militare ale Galitiei ucrainiene. Unirea Bucovinei cu Romania este astfel recunoscuta oficial, in 1919, prin tratatul de la Saint Germain.

In iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietica. In 1941, fortele romane, aliate la Axa, recuceresc nordul Bucovinei. Acesta este reocupat insa de Armata Rosie in anul 1944, ramanand pana astazi in componenta Ucrainei. Legatura dintre nordul Bucovinei, acum ucrainian, si sudul sau, ramas in componenta Romaniei, se pierde treptat, din pricina reorientarii demografice prin infuzia populatiei slavofone, a scaderii populatiei romanesti, ramasa doar in cateva zone compacte si, in general, a vicisitudinilor istoriei de care acest teritoriu a avut parte.